Florin Gardoș a rupt tăcerea: „O să am o discuție cu cei din conducere. Vreau să rămân, dar în condițiile astea…”

Florin Gardoș a rupt tăcerea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Gardoș, a bifat doar cinci meciuri în acest sezon, în toate competițiile, pentru trupa lui Mangia, iar fundașul de 30 de ani nu ar mai dori să continue la trupa din Bănie dacă nu va fi folosit mai mult.

„Nu pot decât să le mulțumesc (n.red. fanilor), mă întâlnesc cu oamenii zi de zi, fie că mă duc la un magazin sau pe stradă, lumea îmi zice că își dorește să joc. E un lucru care mă face să mă simt bine și să îmi doresc să rămân. Nu știu ce va aduce 2019. Habar nu am. Eu am încercat tot timpul să mă antrenez cât mai bine, să îmi fac treaba, dacă nu am jucat asta a fost alegerea antrenorului.

Îmi doresc să treacă odată perioada asta. Parcă în ultimii 3-4 ani nu am reușit să redescopăr plăcerea de a juca fotbal, nu am avut continuitate deloc. Asta îmi doresc, să am continuitate pentru că altfel nu am cum să revin la nivelul la care îmi doresc eu în primul rând și știu că lumea are așteptări mari de la mine. Asta îmi doresc, puțină continuitate și să mă ridic la nivelul așteptărilor.

Îmi doresc să rămân. Trebuie să am niște discuții cu cei din conducere. Eu îmi doresc să rămân, dar în condițiile astea nu am cum să rămân pentru că nu sunt fericit. Și dacă nu mă simt bine într-un loc, nu are rost să stau”, a declarat Florin Gardoș, conform Telekom Sport.

Gardoș a ajuns în 2014 la Southampton, dar problemele medicale l-au făcut să revină în țară. La începutul anului a semnat cu echipa din Craiova, dar antrenorul are alte preferințe pentru defensivă.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×